Într-o licitație, două oferte pot arăta foarte diferit. Prima are prețul mai mic, dar consumă mai multă energie, se repară greu și trebuie înlocuită repede. A doua costă mai mult la cumpărare, însă rezistă, poate fi reparată și generează cheltuieli mai mici în anii următori.
Când prețul inițial domină evaluarea, prima ofertă are avantajul. Uniunea Europeană pregătește însă o schimbare care ar putea muta decisiv această balanță.
Profesorul Andreas Rasche a rezumat bine direcția: „prețul cel mai mic pierde teren”. Dar miza este mai mare decât schimbarea unei formule de punctaj. Ceea ce nu intră în evaluare rămâne o recomandare. Ceea ce intră în evaluare schimbă piața.
Calitatea ar primi minimum 30% din punctaj
Un draft de 170 de pagini publicat de Euractiv arată cum intenționează Comisia Europeană să refacă regulile prin care autoritățile cumpără bunuri, servicii și lucrări. Documentul este încă neoficial și se poate modifica. Potrivit calendarului legislativ al Parlamentului European, propunerea formală este așteptată pe 9 septembrie 2026.
Draftul ar înlocui cele trei directive europene existente cu un singur regulament, aplicabil direct în toate statele membre. Schimbarea centrală este introducerea raportului optim între preț și calitate ca metodă standard de atribuire.
Calitatea ar trebui să reprezinte cel puțin 30% din punctajul total. Pentru contractele în care forța de muncă are o pondere mare, pragul ar urca la 50%. Prețul cel mai mic nu ar fi interzis, iar autoritățile ar putea folosi excepții atunci când calitatea este asigurată prin specificații tehnice sau prin condițiile contractului. Dar ar trebui să explice de ce renunță la formula standard.
Aceasta este diferența dintre a permite calitatea și a-i rezerva un loc real în decizie.
Sustenabilitatea intră în definiția calității
Cei 30% nu sunt rezervați automat sustenabilității. Draftul spune însă explicit că evaluarea calității poate include performanța de mediu, criterii sociale, inovarea, securitatea aprovizionării și reziliența.
În zona de economie circulară, autoritățile ar trebui să analizeze dacă pot reduce consumul de resurse, prelungi durata de utilizare, încuraja repararea și reutilizarea sau cumpăra produse recondiționate și materiale reciclate. Documentul deschide inclusiv posibilitatea ca o nevoie să fie acoperită prin închiriere, leasing sau modele de tip „produs ca serviciu”, în locul achiziției unui produs nou.
Pentru eficiența energetică, regula propusă este mai directă: atunci când este posibil, cumpărătorii publici ar trebui să aleagă numai produse, servicii și lucrări cu performanță energetică ridicată. Pentru anumite categorii de produse, Comisia ar putea stabili cerințe comune sau criterii obligatorii, astfel încât autoritățile să nu folosească standarde incompatibile între ele.
Criteriile sociale pot acoperi integrarea pe piața muncii, calitatea locurilor de muncă, condițiile de lucru, accesibilitatea, pregătirea profesională, egalitatea și protecția drepturilor omului în lanțurile de aprovizionare. Nu ar fi suficient ca o companie să declare că respectă legea. Pentru a primi puncte suplimentare, ar trebui să demonstreze rezultate care depășesc obligațiile minime și care au legătură directă cu acel contract.
Și costul ar putea fi calculat diferit. În loc să compare doar factura de cumpărare, autoritățile ar putea include energia și resursele consumate, mentenanța, colectarea, reciclarea și chiar unele costuri asociate emisiilor și altor efecte de mediu. Un produs ieftin la intrare poate deveni oferta scumpă atunci când calculul continuă după ziua livrării.
De la raportare la venit
Companiile au investit în ultimii ani în colectarea datelor de sustenabilitate, în politici și în rapoarte. Până acum, multe dintre aceste informații au rămas în zona de conformare, reputație sau comunicare cu investitorii.
Achizițiile publice le pot muta în zona comercială.
Durata de viață a produsului, consumul de energie, conținutul reciclat, posibilitatea de reparare sau condițiile de muncă ale furnizorilor pot deveni dovezi care aduc puncte într-o ofertă. Nu mai este suficient să spui că un produs este „sustenabil”. Criteriile din draft trebuie să fie specifice, obiective și măsurabile, astfel încât autoritatea să poată compara ofertele.
Miza financiară explică de ce această schimbare contează. Achizițiile publice reprezintă aproximativ 15% din produsul intern brut al Uniunii Europene, adică în jur de 2.500 de miliarde de euro anual. La această scară, un criteriu introdus într-o licitație nu schimbă doar câștigătorul contractului. Poate schimba ce produse sunt proiectate, ce fabrici primesc investiții și ce informații cer companiile de la furnizori.
Același draft permite folosirea preferinței europene în anumite proceduri și introducerea unor criterii privind originea, securitatea, infrastructura critică și dependențele față de furnizori din afara Uniunii. Achizițiile publice nu mai sunt tratate doar ca o activitate administrativă, ci ca instrument de politică industrială.
Mai multe criterii pot însemna și mai multă birocrație
Direcția nu garantează rezultatul.
Un criteriu de calitate bine construit poate recompensa un produs mai bun. Un criteriu vag poate crește numărul documentelor, poate lăsa prea mult loc interpretării sau poate favoriza companiile care știu să scrie oferte, nu pe cele care livrează performanță.
Iar piața europeană a achizițiilor publice are deja o problemă de concurență. Curtea Europeană de Conturi a constatat că ponderea procedurilor cu un singur ofertant a crescut de la 23,5% în 2011 la 41,8% în 2021. În aceeași perioadă, numărul mediu al ofertanților pe procedură a scăzut de la 5,7 la 3,2. În opt state membre, peste 80% dintre contractele analizate în 2021 fuseseră atribuite ofertei cu prețul cel mai mic.
De aceea, reforma încearcă să facă două lucruri care pot intra ușor în conflict: să introducă mai multă calitate în evaluare și, în același timp, să simplifice accesul companiilor la licitații.
Draftul limitează cerințele disproporționate privind cifra de afaceri și experiența anterioară cu instituțiile publice. Propune verificări digitale ale eligibilității și obligă statele să creeze centre de competență pentru a ajuta autoritățile să pregătească și să gestioneze achiziții mai bune. Rezultatul va depinde mai puțin de formulările de la Bruxelles și mai mult de competența celor care vor transforma aceste formulări în caiete de sarcini.
Ce contează pentru tine
Dacă vinzi direct instituțiilor publice, pregătirea pentru noile reguli nu începe cu o nouă prezentare de companie. Începe cu dovezi pentru fiecare produs sau serviciu: consum, durată de viață, cost de mentenanță, reparabilitate, materiale folosite, condiții de muncă și trasabilitatea furnizorilor.
Dacă ești furnizorul unei companii care participă la licitații, informațiile tale pot ajunge în punctajul ofertei principale. Un client poate începe să îți ceară date pe care până acum nu le solicita, deoarece fără ele nu își poate demonstra performanța întregului lanț de aprovizionare.
Dacă gestionezi achiziții private, merită să urmărești această reformă chiar dacă regulamentul nu ți se aplică direct. Marile companii tind să preia criteriile folosite de autorități, clienți și finanțatori. Costul pe ciclul de viață, reparabilitatea și riscul furnizorului pot ajunge rapid și în propriile tale proceduri.
Propunerea nu este încă lege. Textul poate fi modificat de Comisie, de guvernele statelor membre și de Parlamentul European.
Direcția este însă greu de ignorat: Europa încearcă să transforme sustenabilitatea din informație raportată în performanță cumpărată. Compania care rămâne la declarații poate avea un raport bun și o ofertă slabă. Cea care transformă datele în produse mai eficiente, reparabile și verificabile poate transforma aceeași muncă într-un contract.
Când cumpărătorul începe să întrebe nu doar „cât costă?”, ci și „cât ne costă până la sfârșit?”, oferta cea mai ieftină poate rămâne ieftină doar pe prima pagină.
Ambasada Sustenabilității
