Într-o prezentare pentru board, locul 34 din 177 ar putea fi colorat fără emoții în galben sau chiar în verde. România nu este între lideri, dar nici în coada clasamentului. Se află imediat după Ungaria și înaintea Ciprului, peste Coreea de Sud și cu aproape o sută de poziții înaintea Chinei.
Este însă exact genul de cifră care poate liniști fără să informeze.
Noul Environmental Performance Index 2026, realizat de cercetători de la universitățile Yale și Columbia, acordă României 53,94 puncte. Media grupului regional „Europa de Est”, așa cum este definit de indice, este 54,93. România ocupă locul 11 dintre cele 19 țări ale regiunii, iar indicatorul său de evoluție pe zece ani este negativ: minus 0,91 puncte.
Așadar, locul 34 nu este partea importantă a știrii. Direcția este.
Completează Testul de maturitate pentru sustenabilitate
În regiune, majoritatea avansează
România este una dintre doar patru țări din grupul regional care înregistrează o evoluție negativă în ultimul deceniu, alături de Ungaria, Cipru și Serbia. În același interval, Bulgaria a câștigat 5,78 puncte, Polonia 5,72, Lituania 7,34, iar Estonia 23,22.
Bulgaria a ajuns pe locul 24 la nivel mondial, cu zece poziții înaintea României. Polonia este pe locul 21, Cehia pe 17, Slovacia pe 19, iar Slovenia pe 14. Diferența nu mai poate fi explicată doar prin decalajul istoric dintre estul și vestul Europei. Unele dintre economiile cu care România împarte aceeași regiune, aceleași fonduri europene și o parte dintre aceiași investitori se desprind deja de pluton.
Europa domină clasamentul: 19 dintre primele 20 de țări sunt europene, Japonia fiind singura excepție. Estonia, Luxemburg și Regatul Unit ocupă primele trei poziții. Dar nici măcar liderii nu sunt pe deplin aliniați cu obiectivele climatice și de protecție a ecosistemelor, avertizează rezumatul pentru decidenți al Environmental Performance Index 2026.
Clasamentul nu spune, așadar, cine a „rezolvat” sustenabilitatea. Spune cine a construit un sistem relativ mai funcțional decât ceilalți.
Indicele măsoară infrastructura din spatele economiei
Environmental Performance Index nu este doar un clasament climatic. El combină 47 de indicatori grupați în 12 categorii. Vitalitatea ecosistemelor reprezintă 45% din scor, schimbările climatice 30%, iar sănătatea mediului — inclusiv aerul, apa potabilă, canalizarea, metalele grele și deșeurile — 25%.
Mai mult de jumătate dintre indicatori folosesc acum date și metode asistate de inteligență artificială, inclusiv analiza imaginilor din satelit și estimarea unor fenomene care anterior erau măsurate incomplet. Indicele urmărește cât de aproape se află fiecare țară de ținte de politică publică, nu cât de convingătoare este comunicarea sa despre mediu.
Există și o limită importantă. Țările bogate tind să obțină rezultate mai bune pentru că își permit infrastructură, administrație și sisteme de control mai performante. Corelația dintre scor și venitul pe locuitor este puternică, iar o parte dintre economiile occidentale și-au mutat producția poluantă și deșeurile în alte regiuni.
Această limitare este recunoscută și în analiza publicată de The Guardian despre rezultatele EPI 2026: clasamentul poate semăna cu o ligă dominată de economiile bogate, în timp ce o parte din povara industrială și deșeurile lor sunt externalizate către țări mai sărace.
De aceea, comparația globală trebuie citită cu prudență. Mai relevantă pentru România este comparația cu țările apropiate ca dezvoltare, acces la capital european și structură economică.
România recuperează la aer, dar pierde la sistem
Datele detaliate din Environmental Performance Index 2026 nu descriu un eșec uniform. Există progrese clare. Scorul României pentru sănătatea mediului a crescut în ultimul deceniu, iar indicatorii privind calitatea aerului arată, de asemenea, îmbunătățiri.
Dar aceste câștiguri nu compensează problemele structurale.
La apă potabilă și canalizare, România rămâne aproape de coada regiunii. La tratarea apelor uzate, diferența față de media regională este considerabilă. Nu este o temă marginală de mediu. Este infrastructura de bază de care depind dezvoltările industriale, proiectele imobiliare, agricultura, turismul și extinderea orașelor.
Când sistemul public nu poate furniza suficientă capacitate, costul se mută spre investiția privată: instalații proprii, monitorizare suplimentară, autorizații mai dificile, rezerve de apă și riscuri mai mari de întrerupere.
Și indicatorii climatici transmit un semnal contradictoriu. România păstrează o poziție globală rezonabilă la capitolul schimbări climatice, dar evoluția sa din ultimul deceniu este negativă. O poziție relativ bună poate ascunde astfel o traiectorie care merge în sens invers.
Aceeași contradicție apare în cazul biodiversității. România poate obține rezultate bune la delimitarea unor zone protejate și, simultan, rezultate slabe la starea efectivă a habitatelor și la reziliența ecosistemelor în fața schimbărilor climatice. A proteja o suprafață pe hartă și a menține un ecosistem funcțional sunt două lucruri diferite.
Clasamentul național ajunge în bilanțul companiei
Environmental Performance Index nu este un rating de investiții și nu poate înlocui analiza unei fabrici, a unui oraș sau a unui furnizor. Dar descrie sistemul în care o companie trebuie să opereze.
Calitatea slabă a infrastructurii de apă poate cere investiții suplimentare și poate limita extinderea unui amplasament. Poluarea aerului influențează sănătatea angajaților, mobilitatea urbană și viitoarele restricții asupra transportului. Degradarea habitatelor poate complica autorizarea proiectelor, iar o traiectorie climatică slabă crește probabilitatea unor corecții de politică mai bruște, cu taxe, standarde sau obligații introduse sub presiunea termenelor.
Cu alte cuvinte, un stat poate amâna investiția publică, dar costul nu dispare. Se transferă către gospodării și companii.
Pentru management, întrebarea utilă nu este dacă locul 34 „arată bine”, ci cât de dependentă este compania de infrastructura pe care scorurile slabe o descriu. Finanțele trebuie să vadă apa, energia, răcirea, asigurarea și continuitatea operațională ca posibile investiții viitoare. Operațiunile trebuie să compare amplasamentele și furnizorii la nivel local, nu să presupună că media națională reprezintă fiecare județ sau fiecare bazin industrial.
Iar boardul trebuie să facă diferența dintre riscul încă neplătit și riscul inexistent.
Ce contează pentru tine
Primul reper relevant nu este media mondială, ci țările care concurează cu România pentru aceleași fabrici, centre logistice, servicii și investiții. Bulgaria, Polonia, Cehia și statele baltice nu sunt doar vecini într-un clasament. Sunt alternative reale în deciziile de alocare a capitalului.
Al doilea reper este traiectoria. Un loc relativ bun poate fi păstrat temporar deoarece alte țări au probleme mai mari. Dar, într-un grup regional care avansează, stagnarea mărește treptat distanța.
În sfârșit, indicele trebuie folosit ca hartă de risc, nu ca material de comunicare. Pentru fiecare amplasament important, compania poate coborî de la scorul național către întrebări concrete despre apă, canalizare, aer, căldură, inundații, ecosisteme și infrastructura furnizorilor.
Locul 34 poate intra într-un slide. Minus 0,91 trebuie să intre în buget.
Ambasada Sustenabilității
