Într-o ședință de buget, energia apare de obicei ca o linie de cost. Pentru o economie dependentă de importuri, ea este însă și o poziție deschisă pe geopolitică.
Când se închide o conductă, se schimbă o rută maritimă sau izbucnește un conflict într-o regiune producătoare de petrol și gaze, efectul ajunge în marjele fabricilor, în prețurile produselor și în bugetul statului. Compania poate să nu fi schimbat nimic în operațiuni, dar baza ei de cost se modifică la mii de kilometri distanță.
Aceasta este miza unei noi analize realizate de Romanian Economic Monitor și publicate integral de Economica.net. În România, prețul mediu al energiei electrice a urcat de la 45 de euro/MWh în perioada 2019–2020 la 136 de euro/MWh în perioada 2021–2025. În același timp, balanța comercială energetică a țării a înregistrat în 2025 un deficit de aproximativ 5 miliarde de euro. La nivelul Uniunii Europene, diferența dintre importurile și exporturile de energie a ajuns la circa 300 de miliarde de euro.
Sistemul actual are deja un preț al tranziției amânate
Tranziția energetică este prezentată frecvent drept o sursă suplimentară de costuri: centrale noi, rețele, baterii, modernizarea clădirilor și electrificarea transportului. Toate acestea cer capital.
Comparația este însă incompletă atunci când alternativa pare gratuită.
Sistemul actual presupune importuri recurente de petrol, gaze și alte produse energetice, plătite la prețuri stabilite în mare parte în afara României. Deficitul de 5 miliarde de euro nu este doar o factură comercială. El reprezintă capital care părăsește economia și expunere la o volatilitate pe care companiile și statul nu o pot controla.
România produce gaze, petrol, energie nucleară, hidroenergie și tot mai multă energie solară și eoliană. Cu toate acestea, producția internă nu acoperă întregul consum, iar dependența de petrolul importat rămâne importantă.
Aici apare o distincție esențială. O țară poate avea o producție de electricitate relativ diversificată și poate exporta electricitate în anumite ore, dar să rămână importator net de energie. Petrolul consumat în transport, industrie și agricultură face parte din aceeași balanță.
De aceea, instalarea mai multor panouri fotovoltaice nu rezolvă singură deficitul energetic. Reducerea dependenței cere și eficiență, electrificarea transportului și încălzirii, rețele mai puternice și capacitatea de a folosi energia electrică atunci și acolo unde este produsă.
Energia ieftină nu înseamnă automat un sistem ieftin
Datele privind noile investiții arată însă că economia producției de electricitate s-a schimbat.
În licitațiile românești pentru contracte pentru diferență din 2025, proiectele fotovoltaice au oferit prețuri între 35,77 și 45,2 euro/MWh, iar proiectele eoliene între aproximativ 65 și 79,5 euro/MWh. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare arată că primele două licitații au atribuit contracte pentru 4,2 GW, iar unele proiecte solare au coborât până la aproximativ 35 de euro/MWh.
Aceste valori nu înseamnă că un consumator va primi energie la 35 de euro/MWh. Prețul rezultat din licitație se referă la energia produsă și la venitul contractual al investitorului. Factura finală mai include rețele, echilibrare, stocare, transport, distribuție, taxe și costurile capacităților necesare atunci când nu bate vântul și nu este soare.
Costul nivelat al energiei, cunoscut prin abrevierea LCOE, este util pentru compararea centralelor, dar nu măsoară costul întregului sistem. O tehnologie poate produce ieftin și, în același timp, să necesite investiții importante pentru a fi integrată în rețea.
Totuși, direcția economică este greu de ignorat. Cel mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă arată că, între 2010 și 2025, costul nivelat al electricității solare a scăzut cu 89%, cel al energiei eoliene terestre cu 71%, iar cel al energiei eoliene offshore cu 63%. Peste 90% dintre noile capacități regenerabile mari puse în funcțiune în 2025 au produs mai ieftin decât cea mai accesibilă alternativă fosilă nou-construită.
Capitalul poate deveni mai scump decât tehnologia
Scăderea prețului panourilor și bateriilor nu garantează însă proiecte ieftine în România.
Raportul IRENA arată că diferențele dintre costurile de finanțare sunt explicate mai mult de condițiile economice ale țării decât de tehnologia folosită. Riscul suveran, dobânzile și inflația explică aproximativ 56% din variația costurilor de finanțare analizate de agenție.
Cu alte cuvinte, același parc fotovoltaic poate fi considerabil mai scump într-o economie cu dobânzi ridicate, reguli imprevizibile și autorizări lente decât într-o țară cu finanțare accesibilă și proceduri stabile. Echipamentele pot deveni mai ieftine, iar energia produsă poate rămâne scumpă din cauza capitalului.
Aceasta este una dintre vulnerabilitățile mai puțin discutate ale României. Tranziția energetică nu depinde doar de câți megawați sunt anunțați, ci și de costul la care pot fi finanțați, conectați și operați.
Dacă proiectele câștigă licitații, dar așteaptă ani pentru autorizare sau racordare, capacitatea ieftină rămâne într-un tabel. Nu ajunge în fabrică.
Dependența nu dispare. Își schimbă forma
Sursele regenerabile reduc nevoia de combustibil importat, dar creează alte dependențe.
Producția de panouri, baterii, invertoare și componente pentru turbine este concentrată în Asia, în special în China. Agenția Internațională a Energiei estimează că aproape 85% din capacitatea mondială de producție a celulelor pentru baterii se află în China. China domină și procesarea mai multor materii prime critice.
Diferența față de combustibilii fosili este operațională. O centrală pe gaz are nevoie permanent de combustibil. Un parc solar sau eolian depinde în principal de echipamente la construcție și de componente pentru întreținere. După instalare, nu mai are nevoie în fiecare zi de un vapor, o conductă sau un furnizor extern de combustibil.
Tranziția nu înlocuiește, așadar, dependența cu independența totală. Înlocuiește parțial un flux permanent de combustibil importat cu active interne, capital și lanțuri de aprovizionare tehnologice.
Pentru România, un sistem robust nu înseamnă să aleagă între solar, nuclear, hidroenergie sau gaze. Înseamnă să combine producția nucleară și hidro relativ stabilă cu surse regenerabile cu cost marginal redus, capacități flexibile, stocare, interconectoare și reducerea consumului inutil.
Ce contează pentru tine
Pentru o companie, strategia energetică nu mai poate fi redusă la estimarea prețului pentru anul următor.
Prima întrebare este unde se află expunerea: în electricitatea cumpărată de pe piața spot, în gaz, în combustibilul folosit pentru transport, în vârfurile de consum, în întreruperile de alimentare sau în imposibilitatea de a extinde o unitate din cauza capacității reduse a rețelei.
Abia apoi pot fi comparate soluțiile: eficiență energetică, producție proprie, contracte de achiziție pe termen lung, flexibilizarea consumului sau stocarea. O baterie poate fi foarte utilă pentru un anumit profil de consum și neeconomică pentru altul. Un contract pe termen lung poate reduce volatilitatea, dar poate bloca un preț nefavorabil dacă este prost negociat.
Pentru directorul financiar, energia relevantă nu este întotdeauna cea cu cel mai mic preț nominal. Este energia al cărei cost poate fi prevăzut și finanțat. Pentru operațiuni, miza este continuitatea. Pentru conducerea companiei, este capacitatea de a funcționa atunci când piețele externe transmit un nou șoc.
România nu va elimina toate importurile și nici tranziția energetică nu va garanta automat facturi mai mici. Dar poate înlocui o parte din volatilitatea combustibililor importați cu active interne ale căror costuri de funcționare sunt mai previzibile.
Deficitul energetic de 5 miliarde de euro nu este un argument pentru o singură tehnologie. Este dovada că și sistemul pe care îl avem deja vine cu o factură recurentă.
Întrebarea nu mai este dacă tranziția costă. Întrebarea este ce formă de dependență alegem să finanțăm în continuare.
Ambasada Sustenabilității
