La prânz, într-o zi însorită, sistemul energetic poate avea mai multă electricitate decât reușește piața să consume profitabil. Câteva ore mai târziu, soarele dispare, consumul crește, centralele mai scumpe intră în funcțiune, iar prețul urcă.
Energia este aceeași. Ora în care devine disponibilă îi schimbă valoarea.
O baterie nu produce electricitate. Ea cumpără timp: încarcă atunci când energia este abundentă și o livrează când sistemul are mai multă nevoie de ea. Acesta este sensul economic al noii scheme prin care România alocă 150 de milioane de euro pentru instalații autonome de stocare.
Nu finanțăm doar echipamente. Finanțăm capacitatea de a muta energia dintr-un moment în altul.
Cel puțin 2.174 MWh de stocare nouă
Ordinul nr. 745 din 16 iulie 2026 a pus în aplicare schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea instalațiilor autonome de stocare în baterii. Bugetul, asigurat prin Fondul pentru modernizare al Uniunii Europene, este de 150 de milioane de euro. Schema urmărește instalarea unei capacități suplimentare de minimum 2.174 MWh și estimează aproximativ zece beneficiari.
Proiectele vor fi selectate printr-o procedură competitivă. Criteriul principal nu este dimensiunea companiei sau ordinea depunerii cererilor, ci valoarea ajutorului public solicitat pentru fiecare MWh de stocare instalat.
Plafonul este de 69.000 de euro pentru un MWh, iar o întreprindere poate primi cel mult 15 milioane de euro, indiferent de numărul proiectelor depuse. Lansarea apelului este estimată pentru 1 septembrie 2026, cu închidere la 30 octombrie. Investițiile trebuie realizate în maximum 48 de luni de la acordarea ajutorului, fără a depăși 31 decembrie 2030.
Comisia Europeană aprobase schema încă din 5 martie 2026, în cadrul regulilor europene care permit statelor să sprijine energia regenerabilă, stocarea și alte surse de flexibilitate ale sistemului electric.
Cifra de 2.174 MWh nu este întâmplătoare
Un calcul simplu explică arhitectura programului.
Dacă împărțim bugetul de 150 de milioane de euro la plafonul de 69.000 de euro pentru fiecare MWh, rezultatul este aproximativ 2.174 MWh.
Cu alte cuvinte, capacitatea minimă anunțată corespunde situației în care toate proiectele câștigătoare ar solicita ajutorul maxim permis. Dacă ofertanții cer mai puțini bani publici pentru fiecare MWh, același buget ar putea susține o capacitate mai mare.
Statul organizează, în esență, o licitație inversă. Nu câștigă proiectul care cere cel mai mult, ci proiectul care promite să construiască stocarea cu cea mai mică subvenție.
Această diferență contează. Schema nu urmărește doar cheltuirea unui buget european, ci cumpărarea unei cantități cât mai mari de flexibilitate cu fiecare euro public.
Problema apare atunci când concurența împinge ofertele prea jos. Un proiect poate câștiga licitația și totuși să devină fragil financiar dacă a subestimat costurile de racordare, degradarea bateriilor, înlocuirea echipamentelor, finanțarea sau veniturile pe care le va obține din piață.
Cel mai mic ajutor solicitat nu este automat și cel mai rezistent proiect.
„Dublarea capacității” este o fotografie
La sfârșitul lunii iunie, România avea instalații de stocare cu o capacitate cumulată de 1.680,5 MWh și o putere instalată de 878,4 MW. Adăugarea celor 2.174 MWh ar ridica totalul teoretic la 3.854,5 MWh, de aproximativ 2,2 ori peste nivelul actual.
De aici vine formula potrivit căreia schema ar dubla capacitatea națională de stocare.
Comparația este corectă matematic, dar trebuie citită ca o fotografie făcută în iunie 2026, nu ca o estimare a pieței din 2030.
La începutul anului, România avea 913,68 MWh de stocare. La 1 aprilie ajunsese la 1.129,7 MWh, iar până la sfârșitul lunii iunie urcase la 1.680,5 MWh. Capacitatea a crescut astfel cu aproximativ 84% în prima jumătate a anului.
Până când proiectele finanțate prin noua schemă vor intra efectiv în exploatare, piața poate adăuga și alte investiții private. Programul nu garantează că va dubla capacitatea existentă în 2030. Arată că, raportat la nivelul de astăzi, statul intenționează să finanțeze un volum suplimentar mai mare decât întreaga capacitate construită până în vara anului 2026.
Tocmai creșterea rapidă a pieței face însă mai dificilă justificarea subvenției.
Proiectul trebuie să demonstreze că nu s-ar realiza oricum
Schema cere existența unui „efect stimulativ”. Solicitantul trebuie să arate că ajutorul public îi schimbă comportamentul: îl determină să realizeze o investiție pe care, fără finanțare, nu ar fi făcut-o, ar fi făcut-o mai târziu sau ar fi realizat-o la o scară mai mică.
Ajutorul nu trebuie să plătească o investiție care era deja profitabilă și decisă. Nu trebuie nici să acopere pur și simplu riscul comercial normal al dezvoltatorului. Compania trebuie să prezinte atât scenariul proiectului cu finanțare, cât și scenariul contrafactual — ce s-ar întâmpla în lipsa banilor publici.
Aceasta poate părea o condiție birocratică. Este, în realitate, testul economic central al programului.
Piața românească de stocare nu mai pornește de la zero. Capacitățile cresc, costurile tehnologiei au scăzut, iar bateriile pot obține venituri din mai multe surse: diferențele de preț dintre ore, piața de echilibrare și serviciile furnizate operatorului de sistem.
Agenția Internațională pentru Energie arată că bateriile preiau o parte tot mai mare din nevoile de echilibrare pe termen scurt, încărcându-se în perioadele cu surplus și livrând energie când consumul crește rapid. Costurile proiectelor de stocare au scăzut puternic în ultimii ani, ceea ce a accelerat investițiile la nivel internațional.
Într-o piață aflată deja în expansiune, statul trebuie să distingă între proiectele pe care le deblochează și proiectele pe care doar le face mai profitabile.
MWh nu înseamnă același lucru cu MW
Cifra centrală a schemei este exprimată în MWh — cantitatea de energie care poate fi stocată.
Puterea, exprimată în MW, arată cât de repede poate instalația să încarce sau să livreze acea energie. Cele două valori răspund unor întrebări diferite.
O baterie cu energie multă, dar putere redusă, poate funcționa mai multe ore, însă nu poate interveni suficient de puternic într-un vârf scurt de consum. O instalație cu putere mare și durată redusă poate răspunde rapid, dar își consumă energia într-un interval scurt.
Pentru rețeaua națională nu contează doar câți MWh vor fi instalați. Contează și în ce puncte ale sistemului vor fi conectați, cât de repede pot reacționa, câte ore pot funcționa și în ce piețe își vor oferi flexibilitatea.
Comisia Europeană consideră stocarea o soluție pentru reducerea fluctuațiilor de preț și a prețurilor din orele de vârf. Dar aceste efecte depind de modul în care instalațiile sunt integrate și operate, nu doar de capacitatea înscrisă într-un tabel.
Ce contează pentru tine
Pentru un dezvoltator, procentul grantului este doar începutul calculului. Un proiect solid trebuie să combine mai multe venituri, să aibă o racordare realistă și să rămână viabil chiar dacă diferențele dintre prețurile de la prânz și cele de seară se reduc.
Pentru o bancă sau un investitor, întrebarea principală nu este cât costă bateria astăzi, ci cât de predictibile vor fi veniturile ei peste zece ani. Pe măsură ce apar mai multe baterii, ele vor reduce chiar variațiile de preț din care obțin o parte a câștigurilor.
Pentru un mare consumator de energie, dublarea capacității naționale de stocare nu înseamnă automat o factură redusă la jumătate. Stocarea poate tempera vârfurile și volatilitatea pieței angro, însă avantajul ajunge în factura companiei în funcție de contractul de furnizare, profilul de consum și capacitatea sa de a muta consumul între ore.
Pentru management, mesajul este mai simplu decât mecanismul tehnic: energia începe să aibă tot mai multe prețuri în aceeași zi. Companiile care își pot muta consumul, producția sau energia stocată vor cumpăra și vor vinde timp, nu doar electricitate.
Bateria care își reduce propria piață
Noua schemă poate accelera una dintre investițiile de care sistemul energetic românesc are nevoie. Poate reduce energia pierdută în orele cu producție abundentă, poate diminua presiunea din orele de vârf și poate face loc unor capacități mai mari de producție solară și eoliană.
Dar bateriile au un paradox economic.
Ele câștigă bani din diferența dintre orele ieftine și cele scumpe. Cu cât sunt instalate mai multe și funcționează mai bine, cu atât această diferență ar trebui să scadă.
România poate aloca 150 de milioane de euro și poate instala cel puțin 2.174 MWh. Întrebarea mai dificilă este dacă va construi și o piață în care următoarea baterie va putea fi finanțată după ce primele baterii vor fi redus tocmai prețurile care le-au făcut profitabile.
BONUS: Când exigența devine frică
Campania „Șef exigent sau șef abuziv?” a pornit de la melodia „Nu e despre tine”, lansată de Cojo x Delia, al cărei videoclip a fost filmat chiar în sediul Ambasadei Sustenabilității din București.
Povestea ne-a dus spre o întrebare care apare în multe echipe: unde se termină presiunea normală pentru rezultate și unde începe conducerea prin frică? Am transformat răspunsul într-un ghid gratuit, clar și ușor de folosit, atât de angajați, cât și de manageri.
Ambasada Sustenabilității
