Până în 2025, Europa a construit două dintre cele mai ambițioase legi de transparență din lume în privința modului în care companiile câștigă bani:
1) CSRD – Directiva de Raportare a Sustenabilității
(„arătă-ne care este impactul tău real asupra mediului și oamenilor”)
2) CSDDD / CS3D – Directiva de Due Diligence
(„demonstrează că nu ți-ai construit profitul pe muncă forțată, abuzuri sau distrugerea mediului în lanțul tău de aprovizionare”)
Pe scurt, aceste două directive împingeau companiile mari să răspundă, în mod public, la întrebarea pe care nici o piață nu a pus-o cu adevărat până acum:
„Da, ești profitabil — dar cu ce costuri ascunse pentru mediu, oameni și societate?”
Atât. Aceasta era esența.
🔍 Ce făceau concret aceste directive?
🟩 CSRD obliga companiile mari să explice:
de unde vin emisiile lor reale;
cât poluează pentru a obține profit;
câtă apă consumă, câtă risipă generează;
cum tratează angajații;
cum gestionează riscurile climatice care pot afecta businessul.
Cu alte cuvinte:
👉 profitul trebuia contextualizat prin costurile sale reale.
🟦 CSDDD / CS3D obliga companiile mari să verifice:
dacă furnizorii lor folosesc muncitori exploatați;
dacă materiile prime sunt extrase în mod ilegal sau poluant;
dacă, undeva în lanțul lor de aprovizionare, există muncă a copiilor, defrișări sau abuzuri.
Și apoi să intervină — nu doar să observe.
Nu mai era acceptat modelul:
„Noi nu știm ce fac furnizorii din Asia/Africa/Europa de Est, deci nu ne asumăm nimic.”
Se închidea portița opacă a externalizării responsabilităților.
🎯 Ce a decis acum UE – pe scurt?
În decembrie 2025, Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu de „simplificare”, care:
🔻 Ridică pragurile pentru CSRD
Acum se aplică doar companiilor cu:
peste 1.000 de angajați și
peste 450 mil. € cifră de afaceri.
➡️ foarte multe companii mari nu vor mai fi obligate să explice cum produc profitul și cu ce impact.
🔻 Restrânge drastic aplicarea CSDDD / CS3D
Obligațiile se aplică doar companiilor cu:
peste 5.000 de angajați,
peste 1,5 miliarde € cifră de afaceri,
sau companiilor non-UE cu minim 1,5 miliarde € cifră de afaceri în Uniune.
➡️ doar giganții economiei globale vor mai trebui să arate dacă profitul lor depinde de muncă forțată, poluare masivă sau abuzuri în lanțul lor global.
❌ Se elimină obligația de a avea planuri de tranziție climatică
Directiva CSDDD nu mai cere companiilor un plan climatic compatibil cu Acordul de la Paris.
Adică nu mai trebuie să explice cum își vor transforma modelul de business pentru a rămâne viabile într-o economie afectată de criza climatică.
⏳ Termenul de aplicare se împinge până în 2029
Țările membre au timp până în 2028–2029 să implementeze noile cerințe.
➡️ companiile câștigă timp, dar publicul, mediul și societatea pierd transparență.
🧭 Ce înseamnă, de fapt, toate aceste schimbări?
Dincolo de tehnicalități, realitatea este aceasta:
1️⃣ Mai puține companii vor fi obligate să explice „costurile ascunse” ale profitului lor.
În practică, asta înseamnă:
mai puțină transparență a impactului real asupra mediului;
mai puțină vizibilitate asupra tratamentului lucrătorilor din lanțurile globale;
mai puține date pentru investitori, angajați și consumatori.
2️⃣ Mai puține companii vor fi obligate să arate dacă profitul lor depinde de abuzuri.
Doar companiile gigant (cu mii de angajați și miliarde cifră de afaceri) vor mai fi obligate să verifice și să repare problemele din lanțurile globale.
Restul pot alege voluntar — sau pot să nu o facă deloc.
3️⃣ Competiția pentru investiții rămâne legată de transparență — chiar dacă legea nu o mai impune.
Băncile, fondurile și marile companii vor continua să ceară date ESG pentru a evalua riscurile.
Lipsa transparenței poate deveni un “handicap” comercial, nu un avantaj.
🌡️ Atunci, de ce a făcut UE asta?
Oficial:
„Pentru a elimina birocrația și a proteja competitivitatea companiilor.”
Neoficial:
presiuni economice puternice (în special din energie, auto, agricultură);
îngrijorări legate de costurile raportării;
lobby internațional împotriva regulilor de due diligence.
🧩 Imaginea de ansamblu: mai puțină transparență = mai mult risc
Regulile inițiale CSRD & CSDDD încercau să lumineze exact zona cea mai ignorată din economie:
impactul real al modului în care facem profit.
Prin ridicarea pragurilor, o mare parte din companii scapă acum de obligația legală de a:
explica emisiile,
arăta consumul de resurse,
demonstra etica lanțului de aprovizionare,
prezenta un plan climatic.
Dar criza climatică nu ține cont de Londra, Bruxelles sau Strasbourg.
Iar întrebarea rămâne valabilă pentru orice companie, indiferent de lege:
„Profitul tău se obține fără să lase în urmă datorii ascunse pentru natură, comunități sau economia viitorului?”
Pentru companiile care vor să fie competitive în economia transformată de criza climatică, răspunsul nu poate fi „nu știm” — nici măcar dacă legea le permite să amâne.
🌍 Bonus: Scurt rezumat internațional
În timp ce Europa relaxează regulile de transparență pentru companii, alte mari economii merg în direcții diferite:
🇨🇳 China nu cere raportări ESG, dar impune direct limite de emisii și direcții strategice pentru industrie;
🇺🇸 SUA nu obligă firmele să raporteze „costul real al profitului”, dar piața — investitorii, băncile și fondurile — cere din ce în ce mai multe date de risc climatic și impact;
țări precum 🇯🇵 Japonia, 🇰🇷 Coreea de Sud și 🇦🇺 Australia aplică modele bazate pe tehnologie, eficiență și competitivitate industrială, nu pe raportări complexe.
Concluzia globală este clară: fiecare economie alege un drum diferit, dar toate răspund aceleiași întrebări — poate modelul nostru de business să rămână competitiv într-o economie transformată de criza climatică?
🔚 Încheiere
Acestă analiză este realizată de Ambasada Sustenabilității în România, pentru liderii și profesioniștii care se adaptează economiei transformate de criza climatică.